NAUFRAGIATA

RADIO DIASPORA | APROAPE DE TINE!

2012-01-28T20:15:00.000+02:00

Vinerea - preludiul sfarsitului de saptamana

2012-01-13T10:50:00.003+02:00

Ador zilele de vineri!
Ele sunt preludiul sfarsitului de saptamana, daca pot spune asa.
Oamenii nu mai au tragere de inima in a-si impune punctele de vedere, nu mai doresc conversatii contradictorii pentru a demonstra te miri ce, nu mai doresc sa argumenteze pentru cauze deja pierdute.
Vineri totul se linisteste, este ziua in care visele scot timid capul afara si cei mai multi dintre semeni se gandesc la ce vor face in week-end-ul care urmeaza.Unii vor pleca intr-o mini-vacanta la munte sau la mare, altii vor iesi in oras cu prietenii sau vor sta acasa cu cei dragi.
Ce am sa fac eu_? Pai... cred ca am sa ma bucur de viata, oriunde m-as afla in urmatoarele doua zile.
Am invatat ca este important sa traiesti starea de bine, sa cauti sa o creezi daca ea nu-si face simtita prezenta, sa te bucuri de cei cu care relationezi sau de tine insuti.
Cum sa creezi starea de bine intr-o perioada in care pare ca lumea s-a intors cu jos-ul in sus_?!
Cand traiesti cu cativa banuti de la avans pana la chenzina si invers_?
Cand traiesti intr-o societate in care o parte a politicienilor vor sa-ti suprime si ultima sansa la viata, propunand noua lege a sanatatii, profesorii seduc minore pentru ca apoi, facand turul televiziunilor, sa pozeze in victime, iar cei care ar trebui sa aplice legea o incalca mai abitir ca toti, incercand sa cada la pace cu agente de politie deghizate in prostituate_?
Hm... greu, daca chiar iti pasa de ceea ce se intampla in jurul tau, dar nu imposibil.
Pentru inceput poti renunta la tot ceea ce inseamna mass-media, apoi priveste in jurul tau, oriunde te-ai afla, si cauta sa descoperi ceea ce-ti aduce liniste, multumire, implinire sufleteasca!
Poate fi o raza de soare ce-ti mangaie timid fata, un falfait de aripi in zbor, zambetul unui necunoscut, acordurile line ale unui flaut sau freamatul tumultuos al unui pian, arome imbietoare , un glas suav sau unul grav, s.a.
Lasa-ti imaginatia sa zbude liber, da-i voie sufletului tau sa tresalte sau sa se linisteasca, dupa cum ii este nevoia, spre a se implini!
Bucura-te de senzatiile pe care le simti!
Asculta-te!
Nu-ti fie teama sa te simti vie, sa traiesti!

Eu asa am sa fac in acest week-end!

13 ianuarie 2012
Rita Drumes

La multi ani pe 2012!

2012-01-11T08:49:00.001+02:00

Dragii mei,

Probleme de sanatate m-au tinut departe de voi.
Acum, cand ma simt ceva mai bine, ma gandesc ca nu este prea tarziu
pentru a va ura, asa cum v-am obisnuit de ceva vreme, toate cele bune si
implinitoare pentru anul ce a sosit!
Va doresc ca in cufarul lui 2012 sa asezati sanatate, iubire pentru voi si cei
dragi sufletului vostru, respectul fata de voi si semenii cu care relationati,
rabdare fata de cei care nu au acelasi ritm cu voi, o cupa de optimism
pentru unele zilele mai intunecate, un manunchi de zambete pentru cei care
vor avea nevoie de ele si...
Porniti cu incredere la drum!

LA MULTI ANI!

Rita Drumes

Poveste peste timp

2011-06-29T04:43:00.002+03:00

Aseara, dupa multe luni de munca in care am avut doar cate o zi liber cand si cand, am realizat ca nu ma mai intalnisem cu mine de multa vreme.M-am regasit la umbra teilor, ce strajuiesc pe marginea B-dului Regina Elisabeta.Stand pe una dintre bancile care sunt asezate deasupra falezei din Constanta m-am lasat purtata pe aripile valsului vienez interpretat destul de bine de trei tineri, care probabil ca erau veniti la mare si cautau un mod facil de a-si procura bani pentru distractie.Mi-am dat frau liber imaginatiei si i-am vazut in timp, peste ceva ani, amintindu-si cu placere de aceste clipe in care aduceau bucurie in sufletele unor semeni, iar acestia in semn de recunostinta pentru momentele oferite ii recompensau fiecare dupa posibilitati, unii cu o suma modica, altii cu un zambet, altii privindu-i cu condescendenta, toti fiind incantati de spectacolul pe care acestia ni-l ofereau.Lasandu-ma prada imaginatiei, am mers in sens invers pe firul ei si am revazut Cazinoul copilariei mele.Pentru ai mei era locul in care mergeau uneori sa se distreze, pentru mine palatul in care deveneam printesa pe termen scurt, promitandu-mi ca atunci cand am sa cresc o sa fie al meu.In ochii copilului de atunci, Cazinoul reprezenta o jucarie pe care ai mei nu i-o puteau oferi, dar el spera ca intr-o zi avea sa poata schimba situatia.Ce trist ca acum, dupa trezeci si ceva de ani, palatul copilariei mele este o ruina, tocmai el, cel care odinioara era perla arhitecturala a litoralului romanesc.Am avut o strangere de inima gandindu-ma ca nimic nu este vesnic, doar indolenta si prostia unor semeni. Pentru ca, fara Cazinou Constanta este lipsita de unul dintre cele mai importante simboluri ale sale si este trist, dureros.Prin analogie, Constanta fara Cazinou este ca America fara Turnurile Gemene din New York.Aseara am realizat ca pentru mine Cazinoul era jucaria pretioasa, pe care daca nu o poti avea, te bucuri sa stii ca macar exista si o poti vedea in vitrina vietii, insa pentru cei care ar fi trebuit sa-l protejeze a fost doar una dintre multele jucarii care produc sau nu beneficiu. Mi-am abatut cu greu privirea de la el, sperand ca poate totusi se va gasi vreun investitor care dincolo de profit sa vada in el o poveste peste timp.

Rita Drumes 28 iunie 2011

Tu esti seninul din a mea viata

2011-04-25T11:21:00.000+03:00

Dragul meu,

Tu esti durerea ce-mi patrunde adanc in fibre, focul in care-mi purific pacatele, apa in care-mi scobor fiinta, spre a-mi limpezi gandirea.Esti neantul in care ma implinesc, seninul cu care ma contopesc, pentru a fi mai buna, mai calma, mai profunda, pentru a ma regasi pe mine cea care fuge din mine, pentru a o lasa pe cealalta din mine sa decida ce e rau si ce este bine.
Si culmea este ca ea, cea care ramane in mine, percepe, din pacate, de multe ori, ca raul este bine si invers.
Tocmai, de aceea ai intrat tu in viata mea, pentru a o lasa pe cea buna din mine sa iasa la lumina, sa preia controlul.
Nu, nu vorbesc de dubla sau multipla personalitate, ci de dualitatea din fiinta mea, care exista si in interiorul meu, cum exista si in semenii nostri, doar proportia fiind diferita.
Tu ai mereu grija ca binele sa fie majoritar, de aceea iti multumesc ca esti inca langa mine, ca nu obosesti sa te lupti cu mine, sa ma faci sa cred ca sunt mai buna decat alte suflete aflate in aceeasi barca, numita viata.
Uneori te ranesc pentru ca viata ma raneste la randul ei si eu raspund la durere cu durere,provocandu-ti suferinta, desi nu este drept sa lovesc in tine, tu cel care m-ai redat pe mine mie insami.
Ultima data te-am ranit de curand, inainte de Sarbatorile Pascale, ti-am spus ca nu te mai vreau in viata mea, ca nu-mi provoci decat suferinta.
Ce copila!Cata naivitate!
Dar asa sunt eu, din pacate, arunc piatra in apa si apoi cad intr-o stare asemanatoare cu letargia, priviind valurile ce se isca in urma gestului facut.
Spre deosebire de alte dati in care te raneam si apoi incercam sa ma fac iertata, de data aceasta nu am facut niciun gest spre impacare.Durerea era atat de profunda incat as fi putut accepta sa ramana pentru multa vreme acolo unde se instapanise, inauntrul meu, percepand-o ca parte integranta a fiintei mele.Eram atat de inversunata sa te scot din viata mea, sa las durerea sa te inlocuiasca pentru totdeauna, incat nu mi-am dat seama cat de multa suferinta ti-am provocat.
Se pare ca egoismul din mine tipa din rasputeri ca doar eu sunt cea care sufera in relatia dintre noi.
Ai avut puterea de a trece dincolo de fortareata pe care o si ridicasem intre noi, pentru a ma face sa inteleg ca eu sunt totul pentru tine, ca fara mine erai un pribeag in propria-ti fiinta, un muribund caruia nu-i ramanea prea mult timp de petrecut in aceasta barca, numita desigur viata.Disperarea cu care m-ai iubit pentru prima data de cand suntem doi, declaratiile facute prin soapte intretaiate de durere m-au facut sa te vad pentru prima oara intr-o cu totul alta lumina.
Mi-am dat seama ca nu doar tu m-ai redat mie, ci si eu te-am redat tie insuti.Am realizat ca desi lumea ne este potrivnica, noi continuam sa fim parte a aceluiasi intreg, continuam sa respiram printr-un singur plaman si sa privim lumea printr-o singura pereche de ochi.
Mi-e teama de vremea in care tot ce avem ar putea sa nu mai existe.Dar pana atunci, continui sa-ti spun:
" TU ESTI SENINUL DIN A MEA VIATA!"

De doua mii de ani

2011-04-23T08:00:00.000+03:00

De doua mii de ani omenirea are repere!De doua mii de ani credem in:"Iisus a inviat din morti, cu moarte pe moarte calcand si celor din mormant viata daruindu-le!"De doua mii de ani omenirea a lasat in urma noaptea intunecata si a ales LUMINA.Un pas mic pentru cei fara repere, o alegere importanta pentru cei care se cauta pe ei insisi.In aceasta seara sfanta, cand moartea va fi inca o data invinsa, nu uitati sa daruiti lumina din LUMINA! Sarbatori in LUMINA!

Rita Drumes

Forum gratuit : Soul - Portal

2011-01-18T22:46:00.000+02:00

Forum gratuit : Soul - Portal

La multi ani!

2010-12-31T11:54:00.000+02:00

Dragii mei,

Va doresc ca 2011 sa va aduca sanatate, rabdare, forta, întelepciune si nu în ultimul rând iubire!
Sanatate, pentru ca ea reprezinta continuitatea vietii;rabdare sa puteti trece cu bine peste toate încercarile la care SI 2011 o sa ne supuna;forta pentru a va putea ridica când viata o sa va îngenunchieze;întelepciune pentru a va bucura de lucrurile cu adevarat importante pentru spiritul vostru si de iubire pentru ca ea înseamna regenerarea a tot ce sunteti!
De asemeni,va doresc sa nu uitati ca viata este drumul dintre nastere si moarte si este important ce lasam pe acest drum, în urma noastra, nicidecum lungimea sa.
Lasati zâmbete, caldura si iubire, învatati sa daruiti si acceptati sa fiti iubiti!

La multi ani, dragii mei!

Cu iubire, Rita Drumes

Mulțumesc, Rita Drumeș!

2010-11-21T10:15:00.001+02:00

Mulțumesc, Rita Drumeș!
Blog preluat de la secret_bliss de pe Netlog

Scriu, privesc afară cum noaptea ne înconjoară…Ceața plânge cu lacrimi de dragoste care cad pe pământul încărcat de dor şi aşteptare. După cîteva rînduri de poezie semnate Rita Drumeș cad pe gânduri... Emoția mi-a întrerupt călătoria de pe tărâmul cuvintelor şi emoţiilor. Simt că după poezia Rugăciune trebuie să las creionul să cadă pe foaia de hârtie, să părăsesc masa de scris şi să ies afară să trăiesc odată cu Domnul clipe de veşnicie. Rita Drumeș vrea să mă facă părtaşă la povestea ei, să mă facă conştientă de prezenţa şi trăirile ei. Rita ne aduce belşug în cămările sufletului, ne oferă un tablou emoţionant pictat în culori vii şi stacojii. Respir intens "aerul" încărcat de emoţia toamnei. Descopăr în cartea Ritei un covor de alese sentimente ce-mi acoperă inima. Trandafirii se simt părăsiţi, trăindu-şi demn momentele de singurătate. Simt o stare accentuată de pasiune interioară şi mă alătur trandafirilor în trăirea clipelor. În aer străbate mirosul viu al iubirii. Inspir acest aer şi împreună cu Rita, clipe pline de energia creației. În toată cartea răsună sunetul grav și frumos al iubirii, al dezamăgirii, al trăirilor omenești şi răzbate până la mine mirosul adormitor al strugurilor copţi de toamnă. Parcă se aude foşnetul paşilor Ritei printre frunzele arămii de pe alee. Frunzele veştejite de melancolie nu şi-au pierdut graţia şi demnitatea când au fost atinse de ea. O multitudine de culori şi miresme îmi încântă simţurile când simt toamna Ritei. Păşesc într-un univers de basm, de nostalgie şi emoţie. Acum știu că ne sunt necesare și iubirea, și tristețea, și iertarea.... Mă grabesc să citesc toată cartea Ritei Drumeș, "Mă iartă că te-am iubit". Am nevoie de oxigenul ei, de tristețea și iubirea din rânduri... Citiți, oameni buni, poezia Ritei. A venit timpul iubirii. A venit timpul poeziei.

Seara poeziei şi a emoţiilor, la Cenaclul „Mihail Sadoveanu”

2010-11-20T11:42:00.006+02:00

Mirela STÎNGĂ (mirela.stinga@telegrafonline.ro)

Întâlnirea de lucru a cenaclului literar „Mihail Sadoveanu” din
cadrul Cercului Militar Constanţa s-a desfăşurat, joi seară, sub semnul
poeziei şi al geniului protector al lui Adrian Păunescu, în memoria
căruia omul de cultură Constantin Lămureanu a pregătit un emoţionant
moment poetic, sub genericul „Lumină, luptă, libertate. La Adio, Tu!”.
Evenimentul, moderat de Aurel Lăzăroiu, a continuat cu emoţii intense
pentru o tânără profesoară din localitatea Corbu, Daniela Varvara, care
şi-a făcut debutul literar supunând criticii constructive a „seniorilor”
de la „Mihail Sadoveanu” câteva dintre poeziile sale, ipostaze
sensibile ale eului, proiecţii ideatice ale spaţiului de provenienţă.

De emoţii a avut parte şi autoarea volumului „Mă iartă că te-am iubit”,
Rita Drumeş, care, deşi nu se afla la debut - volumul său de proză
„Staccato. Frânturi de viaţă” a văzut lumina tiparului în urmă cu doi
ani - a trebuit să facă faţă provocării de a apărea în faţa noilor săi
colegi de la Cenaclul „Mihail Sadoveanu”. Prezentarea sensibilei cărţi
de poezie, izvorâtă din preaplinul trăirilor autoarei - iubire,
fericire, speranţă, tristeţe, dezamăgire - a fost făcută de profesoara
de limba română şi traducătoarea Gunner Akmola, cea care semnează şi
prefaţa cărţii, cuvântul redactorului de la „Moldova literară”, Simina
Silvia Şcladan - cea care a scris postafaţa - fiind rostit de Maria
Antonescu. Iar dacă Danielei Varvara i s-a lansat invitaţia de a scoate
un volum la editura „Nelinişti metafizice”, condusă de Constantin
Lămureanu, Alexandru Birou i-a adresat Ritei Drumeş invitaţia de se
alătura Ligii Scriitorilor din România (LSR), Filiala Constanţa, la
conducerea căreia se află.
Cu toate că întâlnirea de joi a debutat sub semnul poeziei, ea s-a
încheiat cu muzică şi cânt, interpreta de muzică populară din Prahova, Ofelia-Florica Haranguş, prietenă „la distanţă” a Ritei Drumeş, oferind
publicului câteva cântece populare emoţionante.

"Ma iarta ca te-am iubit!" Rita Drumes

2010-11-15T11:02:00.001+02:00

Luni, 15 Noiembrie 2010

Rita Drumes isi lanseaza cea de a doua carte

Mirela STÎNGĂ (mirela.stinga@telegrafonline.ro)

Cititorii sensibili, care preferă plăcuta companie a versurilor, sunt aşteptaţi joi, de la ora 17.00, la întrunirea cenaclului „Mihail Sadoveanu” al Cercului Militar Constanţa, pentru a fi martorii unui eveniment editorial de suflet: lansarea volumului „Mă iartă că te-am iubit”, semnat de Rita Drumeş. Scriitoare care împărtăşeşte celorlalţi, cu generozitatea specială a oamenilor frumoşi, din „cămara sufletului ei”, Rita Drumeş este un suflet pentru care iubirea reprezintă modul său de a se raporta la lume şi la ceilalţi.
Versurile sale, o simfonie a inefabilului iubirii, deşi aparent simple, sunt „vii”, izvorâte din interior, cu o frumuseţe intrinsecă amintind de ceea ce zicea Denis Diderot: „Simplitatea este unul dintre principalele caractere ale frumuseţii”. „Poeziile mele sunt frânturi de viaţă trăită, ele se adresează celor care ştiu că frumosul poate să doară, că oamenii se împlinesc ca oameni cu ajutorul oamenilor, că iubirea este singurul izvor care nu seacă niciodată”, mărturiseşte autoarea. Citate din Emil Cioran, Octavian Paler, Rainer Maria Rilke, Jose Saramago, Antoine de Saint-Exupery, Albert Camus, Vaclav Havel sau proverbe tibetane însoţesc şi susţin gândurile lirice ale autoarei. Latura de poet a Ritei Drumeş este completată de cea de grafician, reprezentările în alb-negru fiind metamorfoze subtile ale feminităţii şi propriei sensibilităţi.
Volumul, apărut anul acesta, la Editura New Line, în colecţia Noblesse, este prefaţat de prof. Guner Akmolla, postfaţa fiind semnată de prof. ing. Simina Silvia Şcladan, redactor la revista „Moldova literară”.
„Într-o societate care-şi trăieşte viaţa de astăzi pe mâine, având un trai haotic, am ales să vorbesc oamenilor despre iubire. Acum mai mult decât oricând avem nevoie de iubire, de oameni care să ne ajute să ne regăsim drumul spre noi înşine. Trăim timpuri în care a spune „te iubesc” poate părea desuet şi totuşi, niciodată iubirea nu va fi desuetă”, subliniază Rita Drumeş, care, în cel de-al doilea volum care-i poartă semnătura - primul, de proză, se numeşte „Staccato - Frânturi de viaţă” - le împărtăşeşte celorlalţi din preaplinul trăirilor sale.

“Mă iartă că te-am iubit!”

"Deşi se află doar la al doilea volum, primul – proză (STACCATO, Frânturi de viaţă) şi actualul – de versuri, Rita Drumeş este o autoare care n-ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui. Dedicat copiilor săi, Dan-Alexandru şi Andreea-Roxana – şi nu numai -, volumul cu titlul paradoxal „Mă iartă că te-am iubit!“ este un model de cum cu sfioşenie, dublată – la fel de paradoxal – de tărie, poate o femeie să-şi găsească liniştea şi armonia sufletească de a-şi redeschide aripile creaţiei. Rita Drumeş a avut curajul de a-şi expune şi împărtăşi sufletul (ca) într-o carte (deschisă), în care oricare dintre noi se poate regăsi. Ea şi-a aşezat gândurile, viaţa, gingaş, cu atenţie şi milă, în căuşul palmelor cititorilor. „Nu strânge palmele a pumni / Că ai să mă striveşti! / Nu ai să poţi să mai aduni / Un tot, doar ai să mă răneşti“. Rita Drumeş se dezvăluie în versurile scrise din vârful trăirilor sale şi din adâncul sufletului: „Această carte este un tot / A ceea ce am fost şi sunt, / E o carte cu poveşti reale, / O carte plină de culoare. Sunt poezii cu dublu înţeles / Aşa sunt eu, când caldă, când rece, / Aşa a fost şi este, fără sens, / O viaţă ce pe firul ei petrece“. „Mă iartă că te-am iubit!“ este cântul de crisalidă al Ritei Drumeş, o formă de exprimare a sinelui, îmbrăcată în versuri izvorâte din sentimentul etern uman al iubirii oferite necondiţionat, definitiv şi absolut. Departe de a fi o rugăminte, titlul semnifică mai degrabă forţa de a ierta aşa cum a iubit: necondiţionat. În fond, ce ar fi iubirea fără iertare?!… Studiind versurile din cuprins, cititorul se trezeşte înconjurat, la un moment dat, de dincolo-ul cuvintelor, devenind el însuşi poezie! Fie numai pentru atât, nu lăsaţi, dragi cititori, ca volumul constănţencei noastre să zacă prea mult pe rafturile librăriilor „Sofia“ şi „Prăvălia cu cărţi“. Iar dacă nu mai daţi de el, nu vă necăjiţi: veniţi la lansarea lui, miercuri, 18 noiembrie, la Cercul Militar, şi veţi avea parte de un dublu beneficiu, pentru că o veţi cunoaşte în direct pe Rita Drumeş!"

Alice HIRSCH -ziarul Liderul de Opinie - Constanta

ZIUA de Constanta - Ma iarta ca te-am iubit! - Rita Drumes

Share |

Miercuri, 27 Octombrie 2010 | 12:58:37

Tag-uri: carte versurie pravaliacucarti.ro,rita drumes, ma iarta ca te-am iubit
(77) "Ma iarta ca te-am iubit!" este un volum plin de versuri misterioase, care îndeamna la meditatie si da alinare sufletelor aflate în cautarea adevaratei iubiri.Din versurile scrise cu delicatete pe aripile timpului, poeta Rita Drumes reuseste sa isi exprime cele mia sincere trairi prin intermediul cuvantului, pentru ca insasi poezia este un zbor spre eternitate. Dela prima poezie si pana la ultima, versurile stau marturie neclintita a unei sensibilitati deosebite, confruntata neincetat cu sentimentul profund al iubirii care apare ca o tainica incursiune in universul interior."

Pentru a afla care sunt noutatile in materie de carte intra pe pravaliacucarti.ro.

Rita Drumes isi lanseaza cea de a doua carte

După volum I al romanului autobigrafic „Staccato – Frânturi de viaţă”, publicat în anul 2008, Rita Drumeş le-a pregăit cititorilor săi fideli o nouă carte. De data asta este o culegere de poezie – „Mă iartă că te-am iubit”, despre care autoarea spune că este izvorâtă „din iubire şi suferinţă”. „Cartea, care conţine 47 de poezii, a fost concepută într-o lună, dar am inclus în ea şi 11 poezii scrise de-a lungul anilor. Unele dintre ele sunt dedicate persoanelor reale, care au făcut şi fac parte din viaţa mea. Altele sunt izvorâte din trăirile mele, pentru că încep să scriu atunci când vreau să transmit ceva”, ne-a destăinuit Rita Drumeş . Cu toate că munca la un volum este asiduă şi implică multe cheltuieli financiare, autoarea ne spune că rămâne mulţumirea sufletească, atunci când ţii în mână roadele trudei tale. Volumul „Mă iartă că te-am iubit” va fi lansat în luna noiembrie, la Cercul Militar şi va fi distribuit în librăriile „Prăvălia cu cărţi” şi „Sophia”.

Nicoleta BACIU - Replica de Constanta

MA IARTA CA TE-AM IUBIT!

2010-10-29T10:54:00.002+03:00

Rita Drumes isi lanseaza cea de a doua carte

"După volumul I al romanului autobigrafic „Staccato – Frânturi de viaţă”, publicat în anul 2008, Rita Drumeş le-a pregătit cititorilor săi fideli o nouă carte. De data asta este o culegere de poezie – „Mă iartă că te-am iubit”, despre care autoarea spune că este izvorâtă „din iubire şi suferinţă”. „Cartea, care conţine 47 de poezii, a fost concepută într-o lună, dar am inclus în ea şi 11 poezii scrise de-a lungul anilor. Unele dintre ele sunt dedicate persoanelor reale, care au făcut şi fac parte din viaţa mea. Altele sunt izvorâte din trăirile mele, pentru că încep să scriu atunci când vreau să transmit ceva”, ne-a destăinuit Rita Drumeş. Cu toate că munca la un volum este asiduă şi implică multe cheltuieli financiare, autoarea ne spune că rămâne mulţumirea sufletească, atunci când ţii în mână roadele trudei tale. Volumul „Mă iartă că te-am iubit” va fi lansat în luna noiembrie, la Cercul Militar şi va fi distribuit în librăriile „Prăvălia cu cărţi” şi „Sophia”.

Nicoleta BACIU ziarul Replica

“Unui om i se poate lua totul, în viaţã, mai puţin exprimarea Sinelui!
Pentru mine, scrisul este revãrsarea preaplinului acumulat de Sine, ce se doreşte a fi oferit viitorului!”

Rita Drumeş

PREFAŢĂ

Pe aripile sufletului,
de la malul mării până la brazii umbroşi ai Bucovinei

"Pe fondul culorii galben-violet de pe creasta frunzei la fel de aurii ca şi în anul acesta, în toamna anului 2008, doamna Rita Drumeş marca lumea literară de la malul mării şi până la brazii umbroşi ai Bucovinei, cu un roman de proză de factură eminamente feministă, „STACCATO- Frânturi de viaţă”.Dacă în romanul de debut dramele eroinelor erau analizate ”la rece”, într-un cerc de trei, în care „banalul te iubesc se umple de multiple sensuri” prin izbucnirea Ellei: ”Ce să fac cu durerea ce-mi sfâşie inima în mii de bucăţi care nu vor să se recompună”, de această dată scriitoarea Rita Drumeş revine cu un volum de versuri.Versuri care izvorăsc din sentimentul etern uman al iubirii, fiind meritul autoarei de a fi o femeie deplină, în iubire ca şi în suferinţă.
Acest volum de versuri poate fi asemănat cu o dezlănţuire de forţe–emanaţii ale iubirii, ca o sublimă modalitate de a trăi.Dariana, Ella, David, sunt personajele din „STACCATO- Frânturi de viaţă”, dar noi le regăsim în scurgerea de o sinceritate dezarmantă a unor versuri ca ”Toamna mea” sau
„Fericirea pentru mine”.
Astfel, poezia şi evocarea în proză se regăsesc în opera literară creată şi dăruită nouă de această recentă dar persistentă şi originală prezenţă pe câmpul deschis al artelor, scriitoarea de faţă, doamna Rita Drumeş ! " ...

Profesor de limba şi literatura română
Güner Akmolla,
Director revista EMEL

Când poezia devine o sărbătoare a sufletului…

"Când norocul ne surâde, întâlnim oameni valoroşi, pe care căutăm să ni-i apropiem, să ni-i facem prieteni.
Am întâlnit mulţi oameni de-a lungul vieţii mele şi, de fiecare dată, m-am bucurat, când o parte dintre ei mi-au devenit prieteni. Ceea ce admir cel mai mult la prietenii mei este calitatea lor umană şi harul cu care Bunul Dumnezeu i-a înzestrat. Sunt o norocoasă, pentru că am asemenea prieteni, dar şi pentru că am reuşit să-i descopăr. Unul dintre aceşti prieteni este autoarea romanului "Staccato-Frânturi de viaţă", scriitoarea Rita Drumeş.
Pe Rita Drumeş am descoperit-o în căutările mele pe internet şi mă bucur mult pentru norocul de a o fi găsit, cât şi pentru faptul că am devenit prietene. Rita Drumeş este o fiinţă deosebită şi o admir foarte mult!
Alexandru Philippide definea admiraţia ca fiind:
" un sentiment luminos care, când apare în toată puritatea lui, reprezintă negreşit o pornire înaltă a sufletului uman!"
Dacă vă întrebaţi de ce am această admiraţie, am să vă răspund, pentru că Rita Drumeş este omul sensibil la frumosul lumii înconjurătoare, iubeşte oamenii aşa cum sunt, "cu bune şi mai puţin bune", cum îi place să spună, apreciindu-i pe fiecare în parte şi căutând să-i facă să se accepte aşa cum sunt, ...

"Mă iartă că te-am iubit" este ca un cântec pe care după ce l-ai ascultat o dată ai vrea să-l mai asculţi, de fiecare dată descoperind în el noi şi noi valenţe.Poeziile Ritei Drumeş sunt balsam pentru sufletele greu încercate, pentru că ele ne trimit către meditaţie!Sunt fericită că-mi este prietenă şi aştept cu nerăbdare clipa când am s-o pot întâlni faţă în faţă!"...

Cu înaltă preţuire ,
Interpret de muzică populară,
Ofelia-Florica Haranguş
Secretar general al
Sindicatului Profesioniştilor
din Industria de Divertisment - ARTIS

POSTFAŢĂ
Simfonia sufletului care iubeşte

"Invitaţia de a deschide această carte vine ca o mare provocare învăluită în curiozitate. “Mă iartă că te-am iubit!” este un volum plin de versuri misterioase, care îndeamnă la meditaţie şi dă alinare sufletelor aflate în căutarea adevăratei iubiri.
Din versurile scrise cu delicateţe pe aripile timpului, poeta Rita Drumeş reuşeşete să îşi exprime cele mai sincere trăiri prin intermediul cuvântului, pentru că însăşi poezia este un zbor spre eternitate. ...

De la prima poezie şi până la ultima, versurile stau mărturie neclintită a unei sensibilităţi deosebite, confruntată neîncetat cu sentimentul profund al iubirii care apare ca o tainică incursiune în universul interior:....

Creaţia sa este o poezie exclusiv cu resurse interioare, mărginită de domeniul emoţiei sentimentale. Etalând o trăire sinceră a sentimentelor, cartea poetei Rita Drumeş poate fi văzută ca o călătorie magică spre locuinţa interioară a inimii care încântă mintea, sufletul şi... auzul cititorului....

“Mă iartă că te-am iubit!” ne invită să-i desluşim taina cuvintelor pentru a dărui zborului nostru, noi petale din lumina creaţiei, pentru că poezia autoarei Rita Drumeş se aseamănă uneori cu susurul apei din izvoarele cristaline de munte, alteori cu zborul unui fluture pe un câmp înflorit ajungând până la cugetări care pot fi de folos cititorului indiferent de vârstă, cultură sau profesie.

Prof. Ing.Simina Silvia Şcladan
Redactor la revista “Moldova literară”

Florica Ofelia Harangus despre mine, Rita Drumes

2010-10-18T13:30:00.005+03:00

=RITA DRUMES =
Despre autor

Când norocul ne surâde, întâlnim oameni valoroşi, pe care căutăm să ni-i apropiem, să ni-i facem prieteni.
Am întâlnit mulţi oameni de-a lungul vieţii mele şi, de fiecare dată, m-am bucurat, când o parte dintre ei mi-au devenit prieteni.
Ceea ce admir cel mai mult la prietenii mei este calitatea lor umană şi harul cu care bunul Dumnezeu i-a înzestrat .
Sunt o norocoasă, pentru că am asemenea prieteni, dar şi pentru că am reuşit să-i descopăr.
Unul dintre aceşti prieteni este autoarea romanului "Staccato-Frânturi de viaţă", Rita Drumeş.

Pe Rita Drumeş am descoperit-o în căutările mele pe internet şi mă bucur mult pentru norocul de a o fi găsit, cât şi pentru faptul că am devenit prietene.
Rita Drumeş este o fiinţă deosebită şi o admir foarte mult!
Alexandru Philippiade definea admiraţia ca fiind un "sentiment luminos care, când apare în toată puritatea lui, reprezintă negreşit o pornire înaltă a sufletului uman!"
Şi dacă vă întrebaţi de ce am această admiraţie, am să vă răspund, pentru că Rita Drumeş este omul sensibil la frumosul lumii înconjurătoare, iubeşte oamenii aşa cum sunt, "cu bune şi mai puţin bune",

cum îi place să spună, aprecindu-i pe fiecare în parte şi căutând să-i facă să se accepte aşa cum sunt, călăuză fiindu-i citatul lui Sigmund Freud
care spunea că "un om nu trebuie să încerce să scape de complexe, ci să înveţe să le accepte, pentru că ele îi conduc comportamentul în lume".
De aceea o admir sincer, pe Rita Drumeş!

Pentru Rita Drumeş scrisul este un foc vital aprins în sufletul ei.
Ea iubeşte viaţa pe care o trăieşte pentru alţii, lăsând ca mărturie scrieri care te impresionează prin sensibilitate şi profunzime.
M-am bucurat nespus să văd că, după "Staccato-Frânturi de viaţă", Rita Drumeş a revenit cu un volum de poezii, "Mă iartă că te am iubit".
Acest volum de poezii este ca o sărbătoare la care Rita Drumeş ne invită să-i fim părtaşi, pentru că fiecare are ceva de luat, pentru a-şi împlini sufletul, aşa cum se întâmplă şi în cazul sărbătorilor.

"Mă iartă că te am iubit" este ca un cântec pe care după ce l-ai ascultat o dată ai vrea să-l mai asculţi, de fiecare dată descoperind noi şi noi valenţe.

Poeziile Ritei Drumeş sunt balsam pentru sufletele greu încercate, ele ne trimit către meditaţie!

Sunt fericită că-mi este prietenă şi aştept cu nerăbdare clipa când am s-o pot întâlni faţă în faţă!

Cu preţuire ,
Ofelia-Florica Haranguş

http://harangus.blogspot.com/2010/09/rita-drumes.html citeste mai departe

Sinceritate

2010-07-25T10:12:00.002+03:00

Blog dedicat fostelor mele colege de radio, Olga Morar, Mihaela Gheorghe, Camelia Gabor şi Oana Mărginean...

Mi-am propus să scriu despre sinceritate, în această dimineaţă.
Adevărat că a trecut ceva timp de când nu am mai scris nimic, dar aveam, şi
încă am nevoie, să mă readun, să pot merge mai departe într-o altă perioadă a vieţii mele.
Spuneam că am ales să scriu despre sinceritate, cuvânt cu rezonanţă, care exprimă stări emoţionale intense.
Sinceritatea se oferă mai greu şi este primită, de multe ori, cu neîncredere.
Este apreciată de cei cu caracter ales şi pusă sub semnul întrebării de cei comuni.
Sunt situaţii în care este de evitat, mai ales acolo unde ea ar putea fi înţeleasă ca o jignire şi nicidecum ca un mod de corijare.
Sinceritatea este o armă cu două tăişuri, dacă ea nu este apreciată la justa sa valoare, de cel căruia îi este adresată.
Fireşte că toţi dorim să ni se ofere sinceritate şi căutăm, pe cât posibil, să
oferim la rândul nostru, dar sunt situaţii şi situaţii, de aceea nu o recomand întotdeauna, mai ales acolo unde ea ar putea fi înţeleasă greşit.
Şi totuşi este atât de bine să poţi fi sincer cu ceilalţi şi în special cu tine însuţi. Cât de eliberator poate fi, cât de înălţător.
Mai întâlnim stări asemănătoare ca urmare a spovedanie, la preot, sau după ce mergem la biserică, pentru a înălţa ruga noastră către divinitate.
Şi este normal să fie aşa, pentru că tot ce se păstrează înăuntrul fiinţei
noastre, ca un secret sau o nemulţumire, este apăsător, roade, macină până la deteriorare.
Cu toţii avem perioade în care ne autoexilăm în forul nostru interior, dar depinde ce anume determină această alegere.
Dacă alegerea vine din partea noastră şi este urmarea unei dorinţe interioare,
vrând să ne regăsim, să ne redescoperim, atunci ea este benefică pentru noi.
Dar dacă ea este urmarea unor răni provocate de semeni este ceva mai greu de îndurat.
Pentru că ajungem, de multe ori, în situaţia în care nu avem răspunsuri, asupra rănilor ce ne-au fost provocate, oricât de sinceri am fi cu noi.
Şi atunci ne întoarcem către cei care ne-au provocat rănile şi căutăm răspunsuri, dar din păcate sunt oameni şi oameni.Sunt oameni care se comportă firesc, care-ţi spun ce anume i-a determinat să te rănească şi oameni care doar se numesc aşa, dar care nu ştiu de ce te-au rănit sau pur şi simplu au făcut-o instinctual, ca urmare a unui instinct ce ţine de sfera primitivă.
De aceea mi-am propus ca de acum înainte să caut a-mi cenzura relaţiile, să
nu mai ofer necondiţionat, eu o astfel de persoană sunt, ofer prietenia, iubirea
în mod natural, ca şi cum aş oferi unui însetat un pahar cu apă.
Însă de acum înainte am să ofer paharul cu apă doar celor care vor şti să-mi
aprecieze gestul şi la sinceritatea mea vor răspunde cu a lor.
Sigur că nu o să fie uşor, dar măcar o să încerc să nu mai fiu atât de
deschisă, atât de sinceră cu toţi neaveniţii pe care viaţa mi-i aduce în cale.

Vizualizari

NAUFRAGIATA

A murit Mădălina Manole ...."ei si ce_?!"

2010-07-14T09:38:00.005+03:00

A murit Mădălina Manole!
Dumnezeu să o odihnească în pace, la loc de odihnă cu verdeaţă!
Dar nu despre acest aspect vreau să scriu, ci despre oameni, oamenii zilelor
noastre, cei care ne înconjoară şi cu care încercăm să comunicăm.
Cum sunt aceşti oameni?
Egoişti, superficiali, nepăsători la adevărata suferinţă, iubitori ai senzaţionalului de doi bani!
Atât timp cât un om este în viaţă, pentru ei nu contează!
Este unul de al lor, deci pot să-l bage în seamă sau pot să-l uite într-un colţ pe etajeră, vorba cântecului!
Cât timp este în viaţă el nu are importanţă, pentru ei, orice ar face, orice le-ar oferi, chiar bucăţi din sufletului lui!
Li se pare normal, cum normal li se pare să-l mocirlească în noroi, dacă nu
cadrează cu tiparul pe care şi l-au creat ei.
Doar moartea pare să-i scoată din grota inimii lor, să-i facă să raţioneze, pentru scurt timp, din păcate.
Căci, orice minune ţine doar trei zile, la oameni, tot din păcate!
Da, sunt extrem de supărată şi-mi revărs supărarea în scris, aşa cum am facut-o de atâtea ori.
Scrisul este supapa ce mă ajută să nu explodez, să pot continua a merge pe un drum ce-mi este cunoscut, viaţă!
Până când?
Până ce aţa se va termina de pe mosor sau...
Este trist, dureros, dezastros să vezi în ce ne-am transformat, cât de insensibili am devenit!
Despre lansarea ultimului album al Mădălinei Manole nu s-a făcut mare tam-tam, probabil nu s-au găsit fonduri suficiente pentru a-l promova, dar moartea ei.... un adevărat chilipir oferit iubitorilor de rating şi senzaţional.
Eram pe mess, cu televizorul deschis, aşa cum cred că fac mulţi dintre noi,
când am auzit ştirea despre decesul Mădălinei Manole.
Brusc mi s-a umplut monitorul cu mesaje de genul...a murit Mădălina Manole...
astăzi ar fi trebuit să împlinească 43 de ani...s-a sinucis...!
Da!
Şi_?!
Se pare că s-a sinucis!
Ce anume i-a trezit la realitate sau i-a scos din amorţeală_?
Faptul că s-a sinucis în ziua în care ar fi trebuit să împlinească 43 de ani?
Dar câţi dintre ei şi-au amintit de ea în perioada post Şerban Georgescu?
Câţi dintre ei i-au întins o mână, atunci când avea mai mare nevoie, pentru ca
era singură, la un nou capăt de drum?
Câţi_?
Păi nu prea au fost, pentru că am fi trebuit să o vedem mai des pe ecranele televizoarelor, dar nu am văzut-o, pentru că era o persoană care nu vindea,
care avea un mesaj pacifist de transmis şi cum să transmiţi un astfel de mesaj
într-o lume în care doar sex-ul contează?!
Oare chiar aşa suntem_?!
Da! Din păcate, aşa suntem!
Ce am putea face pentru a ne umaniza_?
Sunt multe, primul pas este să ne dorim umanizarea!
Ar trebui să încercăm să fim ceva mai atenţi la cei din jurul nostru, la cei cu care relaţionăm!
Să încercăm să ne implicăm emoţional, nu doar din vârful degetelor ce apasă tastele sau din vârful buzelor, de pe care se revarsă, uneori, un potop de vorbe non-sensuale, dar care au impact auditiv!
Să încercăm să ne aşezăm în locul celuilalt, măcar pentru cinci minute, pentru a înţelege cu ce se confruntă şi cum am putea să-l ajutăm cu adevărat!
Degeaba ne agităm şi vorbim despre el la timpul trecut, dacă nu i-am oferit sprijin atunci când era printre noi!
Sunt sigură că mulţi vor spune, cine este ea, Rita Drumes, sa-mi dea mie sfaturi_?!
Pentru ei, am un răspuns:un OM între oameni, un om care-şi iubeşte semenii, chiar dacă ei continuă să-l rănească, prin nepăsarea lor, un om care vrea să
nu se vorbească despre el la timpul trecut, cât încă se află în floarea vieţii, la
43 de ani!
Suntem oameni şi ne împlinim ca oameni cu ajutorul oamenilor!
Nu ezitaţi să întindeţi mâna unui om care are nevoie de mâna voastră, dragii mei!
Eu sunt unul dintre acei oameni!
Toate cele bune şi împlinitoare!

Vizualizari
Rita Drumes

Teamă ancestrală

2010-07-09T10:14:00.001+03:00

M-a trezit tunetul ploii! A fost urât!
Iubesc ploile de orice fel, dar nu cele aducătoare de moarte, din ultimul timp.De fapt nu ele au adus moartea, ci neglijenţa, indolenţa celor care sunt plătiţi să fie în slujba cetăţeanului.Nu vreau să aprofundez acest aspect.Revin la ploi, la cele care-mi plac.Pe cele de vară le ador, dar din păcate cele din această vară nu par a fi ploi de vară.
Când eram prin clasa a-III-a, fiind în vacanţă, la Buna, într-o după-amiază, am rămas acasă doar eu şi verişoara mea Nicol.Ne jucam prin curte, copile fiind, când a început să plouă cu stropi mari şi repezi, brusc ploaia s-a transformat într-un adevarat potop, fulgere, tunete şi grindină.Am alergat la magazie, am luat toporul şi l-am înfipt în pământul din faţa casei.Nicol a luat un pumn de sare şi a aruncat în ploaie, spunând cele câteva cuvinte prinse dintr-un descântec pe care-l spunea Buna, pentru a alunga ploaia, "ploaie iţi dau sare, tu pleacă în depărtare".Mi-am amintit de asta ieri, deşi a mai plouat cu tunete şi fulgere, de-a lungul vieţii mele.Însă ploile din ultima vreme se pare că au trezit în mine o teamă de demult, când mă ascundeam, cu Nicol, lângă Buna sau în dulapul de haine, când ai mei nu erau acasă.Nu mi-am înţeles niciodată această teamă de tunet, tunetele puternice, care mă răscolesc profund, aducându-mi palpitaţii în inimă, la propriu.Spuneam de ploile din ultima vreme, amintindu-mi de un film pe care l-am vazut în copilărie, Ifigenia.Fiica regelui Agamemnon si a reginei Clitemnestra, Ifigenia este dusă la altar, pentru a fi jertfită zeiţei Artemis, după ce Agamemnon i-a ucis zeiţei căprioara sacră.
Nu detaliez, doar corelez, ploi, film şi teama de tunet.Probabil că teama mea este una ancestrală.Este o teamă a omului primitiv în faţa forţelor naturii, o teamă de timpurile în care oamenii erau sacrificaţi pentru a potoli furia naturii.O teamă
faţă de preoţii, de mai târziu, singurii cunoscători ai aplicării unei legi care avea rolul de catalizator între lumea de sus şi cea de jos.O teamă de forţele dezlănţuite ale naturii acestor vremi, în care oamenii de ştiinţă au schimbat cursul firesc al energie naturii.
O teamă faţă de indolenţa celor care ar trebui să protejeze vieţile celorlalţi, evitând sacrificiul.
Iubesc ploile, le ador şi-mi place să alerg prin ploaie, cu braţele întinse în lateral , cu faţa spre cer, lăsându-le să-mi binecuvânteze trupul, dar acestea,
din această vară, m-au făcut să realizez că suntem precum copii, care înfing toporul în pământ şi aruncă sare, descântând pentru alungarea ploii, crezând că
aşa o să poată alunga năpasta, durerea, suferinţa, moartea!
Şi totuşi...

Vizualizari
Rita Drumes

Femeia din oglindă

2010-07-06T15:13:00.007+03:00

Sunt zile în care femeia din oglindă pare a-mi fi o străină.O privesc şi ea, la rândul ei, mă priveşte din oglindă.Îi înfrunt privirea şi o întreb cine eşti tu, străino?!Ce cauţi aici, în faţa ea?!Treci, dă-te la o parte!Vreau să mă aranjez, pentru a mă simţi bine cu mine!
Ea mă priveşte cu un zâmbet ce-mi pare a fi mai mult un rictus.Nu-mi vorbeşte!Niciodată nu-mi vorbeşte!
Doar mă priveşte şi uneori privirea ei mă străpunge, pătrunde în interiorul fiinţei mele, aleargă ca o zănatică prin cotloanele minţii mele.Ici pare să se amuze de un gând, dincolo pare să desconsidere un altul, în final, când oboseşte, se reîntoarce liniştită, pentru a-şi relua locul în oglindă.
Deşi nu-mi vorbeşte, aceste sporadice vizite, prin cotloanele minţii mele, au darul de a mă trezi, de a mă face să-mi reneg unele precepte, să adopt altele noi.
Această primenire a gândirii mele are efect benefic în cotidian.
Ultima dată când m-am întalnit, cu străina din oglindă, a fost cu ceva timp în urmă.
Am privit-o, m-a privit şi dintr-o dată am simţit-o cum alergă prin mintea mea, prin gândurile mele.
Am văzut-o amuzându-se la gândul că viaţa mea pare a fi sfârşită.
Iniţial am vrut să-i spun că ea işi permite să zâmbească, pentru că nu are vârstă.
Pare a fi mereu tânără, lipsită de griji, prejudecăţi, suferinţă.
Însă m-am oprit, ştiind că nu-mi va răspunde.
Tot eu mi-am răspuns.
Zâmbetul ei m-a făcut să-mi dau seama că nimeni nu este vinovat pentru supliciul la care mă supun.
Nimeni nu poate fi acuzat pentru că mă complac într-un simulacru de viaţă.
Doar eu pot decide asupra viitorului meu, asupra drumului pe care-l voi urma!
Nu are importanţă ce spun unii sau alţii despre mine, despre viaţa mea, despre vârstă!
Important este să mă regăsesc pe mine, femeia care dincolo de precepte, de prejudecăţi şi fason, este om!

Vizualizari
Rita Drumes

Să îmbătrânim frumos

2010-07-06T09:51:00.004+03:00

Zilele acestea am intrat pe un forum şi am găsit un topic ce se rezuma la urmatoarele întrebări:
1. cum să ne purtăm vârsta cu mândrie?
2. cum să procedăm pentru a rămâne mereu tineri?
Sunt întrebări pertinente la care fiecare, dintre noi, şi-ar dori să primească răspuns.
Până la împlinirea unei anumite vârste te poţi mândri să adaugi ani vârstei tale, aşa este!
Fiecare an adăugat te face un pic mai înţelept, mai bogat în experienţe, în trăiri, şi de ce nu, mai sensibil.
Dar trebuie să recunoaştem că de la un timp anii par să fie adăugaţi nu doar calendaristic, ci fizic şi psihic.
Oricât am avea un psihic sănătos, nu putem să nu remarcăm că fizicul nu mai este la fel cu cel din tinereţe, că parcă persoana pe care o privim dimineaţa în oglindă ne pare necunoscută, de multe ori.
Nu putem să nu avem momente de nostalgie, când vedem că oricâte diete am urma şi oricâte exerciţii de întreţinere am efectua, oricât de pozitiv am gândi, fizicul pare să nu dorească colaborarea cu noi.
Pare că are propriile-i reguli după care se ghidează şi tot ce putem face este să-l urmăm, să căutăm să-i înţelegem semnalele, să acceptăm că el deţine controlul, din păcate.
Si atunci?
Putem să ne continuăm viaţă într-o permanentă lamentare sau putem să ne asumăm fiecare an pe care-l adăugăm vârstei noastre, tot ceea ce implică el, încercând să ne uşurăm suferinţele fizice cu cât avansăm în vârstă.
Putem să vedem că în viaţă partea goală a paharului poate fi privită ca parte plină, dacă ne acceptăm aşa cum suntem.Cred că dincolo de menţinerea unui fizic tânăr şi aspectat armonios primează omul, ceea ce face el pentru sine şi pentru cei cu care relaţionează.
Cred că atunci când încerci să faci ceva pentru cei din jurul tău te simţi împlinit şi asta se reflectă şi asupra fizicului!Să învăţăm a dărui, a ne iubi şi a ne accepta cum suntem, pentru a îmbătrâni frumos, pentru a fi mândri de vârsta noastră!

Vizualizari
Rita Drumes

Ipocrizie

2010-07-06T08:25:00.003+03:00

Ipocrizia este mai mult decât prefăcătorie, este o „artă”!
Să te prefaci că nu ştii ce se întâmplă, uneori, este o necesitate, când doreşti a te proteja sau a proteja un terţ.
Însă când simulezi a fi ceea ce nu eşti este simulacru!
M-am întrebat, de multe ori, de ce se uzează de acest simulacru când nu este folosit ca o măsură de protecţie, de ce unii aleg să se prezinte în culori calde, când de fapt sunt opusul.Oare pe lângă ipocriţi mai sunt şi infatuaţi, crezând că nimeni nu va putea să-i descopere?!Şi totuşi, un gest, o frază exprimată de nenumărate ori, chiar sub alte forme, pot fi dovezi mai mult decât concludente, pentru cei care au discernămînt.
De ce ar căuta să lase impresia de bunătate, candoare, puritate, sensibilitate, originalitate, inteligenţă fină, când ştiu că mai târziu sau mai devreme vor fi descoperiţi?
Ce anume îi motivează să persiste a se prezenta sub o formă ce nu are nimic cu propriile lor trăsături de caracter?
Dacă nu aş face analiza amplă a acestui comportament, m-aş mulţumi cu un răspuns banal, răspunzându-mi că ipocrizia este parte a fiecărui ins.
Dar nu se poate, de aceea continui să analizez.
Cum am tovarăş un Supra-Eu, plec capul ruşinată şi-mi spun ca, da, şi eu am această trăsătură.
Aşa cum în oameni există gene care se activează doar la o interacţiune cu un câmp de forţe, tot aşa, mă gândesc, că trebuie să existe şi trăsături de caracter care nu sunt definitorii, dar pot deveni la o interacţiune cu anumite câmpuri de forţe umane sau inumane.
Nu i-aş condamna şi nici nu i-aş blama dacă ar uza de această "genă" a prefăcătoriei ca urmare a faptului ca au fost sinceri şi la sinceritate li s-a răspuns cu opusul acesteia, dacă ar încerca să protejeze interesele unei terţe sau s-ar proteja pe ei inşişi din motive temeinice, dacă ar uza de această "genă" fiind un caz fortuit.
Dar atunci când se uzează de acest comportament urmărind anumite interese simt că repugnarea este imperioasă.
Şi devine cu atât mai imperioasă cu cât aceste persoane "descoperite" fiind continuă a avea acelaşi comportament, ba se comportă cu şi mai mult "dramatism"(că doar atunci sunt la "vedere"), unele dintre ele mai au şi indecenţa de a te întreba dacă le consideri şi pe ele ipocrite.
Mi s-a întâmplat de foarte multe ori în viaţă să mă aflu în astfel de situaţii.
Este dureros şi din pacate are grave repercursiuni asupra tuturor.
Soluţii sunt numeroase, dar "petele" rămân.

Vizualizari
Rita Drumes

Flower-power

2010-07-05T18:21:00.008+03:00

Aseară am urmărit emisiunea lui Mircea Badea.Da, realizatorul emisiunii „În gura presei”, de pe Antena3!

Se înâmplă ca el şi cu mine să avem, uneori, puncte de vedere comune.Nu ştiu ce-l motivează pe el să şi le expună, în afară de remuneraţie, dar ştiu.. sau mai bine spus simt ..că o parte din ceea ce spune conţine doze de sinceritate, de aceea continui să-l urmăresc de câte ori am această posibilitate.

O parte a temei emisiunii de aseară a tratat conceptul de “flower power”, plecând de la renegarea conceptului.
Şi sunt de acord cu el, mare parte a acestui popor are impresia că totul este frumos în această ţară, că totul este „flower power”, iarba e verde, cerul este albastru, apa este umedă şi noi trăim într-o ţară democrată, având libertate desăvârşită.
Ei bine, nu este aşa!Toate acestea sunt doar în aparenţă!
Revenind la Mircea, spunea, aseară, că înainte de 1989 românii erau constrânşi să nu-şi expună punctul de vedere, fapt care ducea către implozie.Acum romanii au posibilitatea de a-şi spune părerea faţă de o situaţie sau alta, dar asta nu ajută cu nimic.Nu este nimic nou în afirmaţia lui, mulţi români o ştiu din proprie experienţă, dar din păcate încă mai sunt şi dintre cei care cred ca România este o ţară în care „ flower-power” este de actualitate. De ce cred asta?
Pentru că în viaţa de zi cu zi, în care predomină mai mult negrul decât cenuşiul, lucrurile sunt din ce în ce mai grave.
Trăim, locuim, într-o ţară care a fost mereu favorizată din multe puncte de vedere, cum ar fi ajutorul primit din exterior, dar care a avut parte numai de oameni cărora nu le-a păsat decât de propriul „ciolan”.
Această bătălie pentru ciolan a fost mereu pe ordinea de zi a fiecărui partid postdecembrist.
Nu am votat un om care să aibă verticalitate sau căruia să-i pese cu adevărat de noi.Am votat platforme care mai de care mai ispititoare, dar care la momentul adevărului, când trebuiau aplicate, nu au avut baze suficient de reale, pentru a putea fi implementate în cotidian.
Sau am votat pentru că am considerat că era o simplă datorie morală.
Pare ciudat că în atâţia ani nu am putut avea şi noi măcar o echipă care să pună osul la treabă, pentru binele nostru, al celor mulţi.
Dacă cuget mai bine, când în joc sunt sute de miliarde alocate pentru ţară, dar sunt deturnate din fondul pentru care au fost alocate, nu mai este chiar atât de ciudat.Ba, chiar găsim şi răspunsuri de ce nu se face mai nimic în această ţară şi de ce stagnăm într-o anumită etapă.Eiii, da, raspunsuri avem, dar din păcate ele nu ne ajută cu nimic, pentru că tot nu progresăm.
Cei mai mulţi nu cunosc aceste aspecte, iar cei ce le cunosc s-au săturat să mai tragă semnale de alarmă, pentru a-i scoate din starea de „flower-power”. Ce este de făcut ?
Sunt multe de făcut, dar din păcate nu sunt şi mulţi dispuşi să facă ceva.
Asta este cea mai mare durere pe care o poate simţi un om ce trăieşte ancorat în realitatea cotidiană, dar este înconjurat de adepţi ai “flower power”.

p/s blogul este mutat de pe un alt blog..mai vechi...pe care l-am şters... dar tema este la fel de actuală, din păcate....

Vizualizari
Rita Drumes